Revista Fereastra: METATOOLS, trend ascendent pentru piata de feronerie
- Comunicare&PR
- 23/06/2016
- Comentarii (0)
În vederea dezvoltării activității, managementul companiei Metatools și-a propus, pentru anul în curs, continuarea programului de investiții demarat în 2015, care a presupus mutarea diviziei de service/service mobil într-un nou sediu și extinderea showroom-ului. Astfel, pentru 2016, este planificată extinderea echipei de angajați și derularea unor programe speciale de training.
“Alte noutăți pe care le propunem beneficiarilor constau în câteva oferte speciale prilejuite de aniversarea a 18 ani de activitate și lansarea unei noi game de produse, respectiv a unei serii de plase de protecție împotriva insectelor, de tip rulou, importate din Italia. Printre particularitățile acestora se numără faptul că se instalează ușor, nu se demontează iarna și sunt disponibile în variante multiple. În domeniul feroneriei, am remarcat, începând cu anul trecut, o majorare a numărului comenzilor, care considerăm că se datorează diversificării gamelor comercializate și îmbunătățirii tehnologiilor pe care le propunem clienților noștri. De asemenea, în ceea ce privește tendințele de achiziție a feroneriei pentru uși și ferestre, am observat că anumiți clienți se reorientează, în acest moment, spre produse de calitate superioară care conferă siguranță îmbunătățită”, a declarat Lavinia Maria Radu, specialist PR și Comunicare în cadrul Metatools.